Ținuta all black – cum să fii mereu la modă? Care sunt noile tendințe din modă și cum te avantajează ținuta all black?
Tendințele în modă sunt într-o continuă schimbare, iar noi încercăm întotdeauna să ținem pasul cu ele. Tocmai pentru că râvnim după un aspect excepțional, care să ne ofere încredere în noi, să ne facă să ne simțim bine, dar în același timp să ne ofere și aprecierile celor cu care ne întâlnim, tindem de cele mai multe ori să pierdem ore întregi în care încercăm să decidem care ar fi ținutele ideale pentru evenimentele la care participăm.
Aceste lucruri nu pornesc de la faptul că nu am avea suficiente piese vestimentare sau cunoștințe în domeniu, ci pornesc de la dorința de a avea parte mereu de diversitate, iar ideile noastre ajung să fie epuizate la un moment dat. După ani de zile, încercând mai multe stiluri vestimentare, ajungem să ne oprim la cele care ne reprezintă cel mai mult și le utilizăm o perioadă îndelungată de timp, însă la un moment dat simțim și nevoia unei schimbări în viața noastră, din acest punct de vedere.
Partea bună a situației este că schimbările sunt mereu bine-venite și aduc avantaje, inclusiv atunci când vorbim despre ținutele noastre. Ținutele noi vor modifica aspectul tău general și totodată vor aduce îmbunătățiri și asupra stării de spirit pe care o ai zi de zi. Secretul nu este, însă, să dai la o parte hainele din garderobă, să le faci uitate într-un colț al dulapului și să achiziționezi constant altele noi, întrucât este și foarte costisitor. Ceea ce ai de făcut este să acorzi atenție obiectelor de vestimentație pe care le ai acasă și să le reintegrezi în ținutele tale, făcând variate combinații.
Sigur și tu ai haine care nu se vor demoda niciodată, pe care le poți scoate în evidență prin combinații speciale și prin accesorizarea lor cu cercei, coliere, brățări, eșarfe sau alte accesorii pe care le îndrăgești.
Ținutele all black – mereu în tendințe
Cum ai putea să ai o ținută specială și ușor de realizat dacă nu folosindu-te de piesele vestimentare de rezistență negre, care transmite atât de multă eleganță, seriozitate și delicatețe? Dacă vrei să porți negru, dar deja te-ai săturat de combinațiile pe care le-ai abordat de-a lungul timpului, însă ești nevoit să participi la evenimente sau întâlniri importante, nu trebuie să-ți faci griji, pentru că soluția este mai simplă și mai aproape decât te așteptai.
O ținută all black realizată exact așa cum trebuie, poate fi compusă din piese din materiale simple sau cu imprimeuri și texturi diverse. Aici se încadrează rochiile plisate, franjurii aplicați pe orice tip de haină, jachetele matlasate sau diverse aplicații la nivelul pantalonilor, al rochiilor sau perechilor de încălțăminte.
Deși adesea considerăm că hainele negre sunt potrivite mai degrabă sezonul rece, întrucât pe timpul verii ele atrag razele soarelui, captând căldura, acestea pot fi purtate cu ușurință și în sezonul cald, dacă hainele au un croi corespunzător.
Pentru sezonul cald sau pentru evenimentele care au loc într-un spațiu închis, pot fi utilizate bluze cu umerii goi, crop top-uri, rochii de lungime medie sau chiar scurte, cu ajutorul cărora să îți pui în evidență silueta.
În funcție de locația în care mergi, de ce activități urmează desfășori, de stilul tău și de ceea ce ți se potrivește, trebuie să alegi materialele din care sunt realizate hainele tale. Dacă vei adopta stilul casual poți opta pentru denim și bumbac, în timp ce pentru o ținută mai elegantă, poți alege stofa, mătasea, dantelă sau catifeaua. Având în vedere faptul că ținuta va avea aceeași culoare, este important să reușești să o scoți în evidență. Poți face acest lucru prin aplicații de paiete, pene, și chiar accesorii, precum o pereche de cercei mari, coliere și brățări, curele sau accesorii de păr care să arate cât de inventivă ești.
Ținutele all black vor fi întodeauna la modă și te vor ajuta atunci când rămâi fără idei, fiind pe placul tuturor, ușor de purtat și accesorizat.