Trecerea sezonului cald ne întristează de foarte multe ori și ne îndeamnă spre reamenajarea garderobei. Atunci când căldura începe să se diminueze, avem cu toții tendința de a ascunde toate articolele vestimentare pe care le-am purtat și îndrăgit întreaga vară considerând că acestea vor deveni inutile în zilele de toamnă. Ei bine, nu este chiar așa.
Toamna ne surprinde în fiecare an cu vremea sa capricioasă, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm complet la piesele vestimentare de vară. Toamna înseamnă adaptare și combinare a ținutelor pentru a obține outfituri uimitoare. Acest lucru ne inspiră faptul că hainele noastre preferate nu trebuie să fie închise în dulap până vara viitoare. Ele pot fi purtate fără probleme cel puțin în prima lună de toamnă.
Idei de ținute de toamnă pe bază de articole vestimentare de vară
Ținuta nr.1
Nu renunța la rochițele tale preferate doar pentru că temperaturile de afară nu mai sunt la fel de ridicate. Acestea pot fi purtate cu ușurință chiar și toamna dacă sunt acoperite cu lejeritate de un alt obiect vestimentar. Așadar, o ținută potrivită pentru zilele de toamnă este rochița de vară purtată cu o geacă din denim și o pereche de bocanci cu talpă înaltă. Această ținută este foarte chic și este potrivită chiar și pentru zilele ușor răcoroase. Dacă simțiți nevoia, puteți purta pe dedesubt și o pereche de dresuri subțiri și nu uita să accesorizezi totul cu câteva bijuterii din aceste seturi damă.
Ținuta nr.2
În prima lună de toamnă pot fi purtate cu ușurință și tricourile cu mânecă scurtă, asta dacă temperaturile nu au scăzut brusc și considerabil. Le poți purta pe sub o jachetă casual sau sport care se potrivește perfect și cu o pereche de jeanși. Culorile le poți alege tu astfel încât să te poți simți bine în noua ta ținută. Încălțămintea potrivită pentru acest outfit este o pereche de adidași sau teniși și poți completa totul cu un rucsac.
Ținuta nr.3
Pe lângă tricouri, maiourile au și ele o mare utilitate atunci când vine toamna, având în vedere faptul că pot fi poziționate cu ușurință sub alte haine mai groase. Acestea sunt lejere, iar prezența lor aproape că nu se simte atunci când sunt acoperite. Așadar, puteți avea o ținută foarte reușită formată dintr-un maiou, un pulover și o pereche de pantaloni lejeri și comozi. Puloverul poate fi și descheiat dacă razele soarelui încă mai sunt puternice. Acest outfit este foarte comod și se poate adopta la fiecare ieșire în oraș. Nu trebuie să uitați de bijuterii deoarece acestea au un rol foarte important. Puteți completa ținuta cu bijuteriile din aceste seturi damă, astfel încât să se potrivească perfect cu imaginea deja creată.
Ținuta nr.4
Fustele din denim sunt articole perfecte atât pentru vară cât și pentru toamnă. Dacă vara acestea se potrivesc cu topurile scurte, ei bine toamna se pot combina foarte ușor cu un pulover oversize. O pereche de cizme peste genunchi completează cu succes această ținută și rezultatul final va fi, cu siguranță, foarte cool. Nu evita să alegi un pulover colorat chiar dacă vremea de afară este mai capricioasă.
Ținuta nr.5
Pantalonii scurți sunt alte articole care mai pot fi purtate după plecarea verii, însă doar în anumite combinații. Aceștia pot fi completați de un top lejer și o jachetă de toamnă însă problema adevărată se află în zona picioarelor. Dacă temperaturile nu sunt chiar cele mai ridicate, puteți alege o pereche de șosete până la genunchi și o pereche de teniși înalți pentru a obține un outfit sport. În acest fel, corpul va fi în mare parte acoperit și nu va resimți foarte mult schimbările de temperatură.
Acestea sunt doar câteva idei de ținute care v-ar putea fi alături în cele mai frumoase momente din toamnă, însă există și o mulțime de alte outfituri care se pot crea, folosind articolele de vară. Tot ce trebuie să faceți este să fiți creativi și încrezători în garderoba voastră.