Fiecare zi este o nouă oportunitate în care putem purta articolele vestimentare preferate. Indiferent de scopul ieșirii din casă, fiecare articol pe care îl alegem din garderobă trebuie să fie în totalitate pe gustul nostru. Ceea ce alegem să purtăm contribuie la conturarea unei impresii pentru persoanele din jur, iar această impresie ar trebui să fie mereu una plăcută.
Atunci când vine vorba de ieșirile cu prietenii, putem spune că vestimentația ne dă cele mai puține bătăi de cap. Atunci când suntem în prezența celor dragi simțim nevoia să ne îmbrăcăm simplu și comod, știind că suntem feriți de gurile rele ale criticilor. Chiar și în aceste situații, ținutele pot fi elegante, dacă asta ne dorim. Elegante, simple și comode în același timp.
Cum alegi ținuta pentru o ieșire cu prietenii?
Se spune că aceasta este compania în care ne simțim mereu în largul nostru și putem purta absolut orice ne dorim. Atunci când ne pregătim să ieșim cu prietenii, codul vestimentar nu mai este strict și nu mai impune niște reguli demne de urmat. Acestea sunt momentele în care dăm frâu liber imaginației astfel încât să obținem ținuta potrivită.
Există multe persoane care adoptă aproape de fiecare dată un stil elegant atunci când ies din casă. Este stilul care le place și care le oferă ținuta ideală pentru fiecare ieșire. În acest caz, trebuie să menționăm faptul că și ținutele pentru ieșirile cu prietenii pot fi elegante, însă într-o oarecare măsură. Ei bine, poți alege ținuta pentru o ieșire cu prietenii exact așa cum vrei tu, urmând stilul care te avantajează. Nu există reguli sau stiluri pe care trebuie să le urmezi.
3 idei de ținute simple și elegante pentru ieșirile cu prietenii
Dintre toate codurile vestimentare, codurile casual și smart-casual sunt cele mai potrivite atunci când ne dorim să obținem o ținută elegantă, dar simplă în același timp. Acestea sunt foarte permisive și ne ajută să construim ținute wow cu piese vestimentare simple. Dacă ești în căutarea unor ținute potrivite pentru viitoarea ieșire cu prietenii, iată câteva idei care te-ar putea inspira:
-
Jeanși negri, top negru și sacou oversize crem
Jeanșii sunt cei mai aleși pantaloni atunci când vine vorba de ieșirile în oraș cu persoanele apropiate. Sunt comozi și simpli și se potrivesc cu foarte multe combinații în partea de sus. În cazul acesta îi puteți combina cu un top lejer negru care să fie acoperit de un sacou oversize în nuanțe deschise, spre exemplu crem. Sacoul oversize oferă eleganță chiar dacă nu este vorba despre un sacou cambrat. Pentru încălțări, puteți alege o pereche de pantofi cu talpă joasă în aceeași nuanță cu sacoul. De asemenea, să nu uitați de accesorii. O brățară damă și o geantă de mână sunt suficiente pentru a completa ținuta.
-
Pantaloni din stofă, top cu bretele și pulover oversize
Pantalonii din stofă au întotdeauna un aer de eleganță, chiar dacă nu sunt purtați alături de sacou și cămașă. Tocmai de aceea sunt o piesă vestimentară importantă și versatilă, potrivită pentru orice fel de ieșire din casă. Pot fi combinați cu un top lejer în bretele și un pulover gros oversize care să acopere umerii goi. De asemenea, o brățară damă ar trebui inclusă în ținută alături de un rucsac mic și stilat.
-
Jeanși albaștri drepți și cămașă lejeră
Revenim la jeanși, mult iubiții pantaloni din fiecare garderobă. Sunt versatili și ideali pentru ieșirile mai puțin formale. Tocmai de aceea sunt prezenți în foarte multe ținute, inclusiv în combinații mai elegante, cum ar fi alături de cămăși sau sacouri. O pereche de jeanși albaștri drepți dau foarte bine alături de o cămașă albă sau altă nuanță deschisă. Oferă comoditate și eleganță, mai ales dacă este prezent și un accesoriu precum geanta. De asemenea, încălțările sunt importante, iar pentru o astfel de ținută se pot alege niște espadrile stilate.
Există multe modalități prin care ne putem bucura de o ținută simplă și elegantă, mai ales dacă lăsăm frâu liber imaginației. Atunci când ieșim cu prietenii trebuie să luăm în calcul faptul că ne putem îmbrăca exact așa cum ne dorim, fără să ne gândim la regulile din vestimentație.