Imprimeurile eclectice – de ce să nu lipsească din garderoba ta?

Imprimeurile eclectice – de ce să nu lipsească din garderoba ta?

 

Imprimeurile eclectice – de ce sunt o opțiune potrivită?

Întotdeauna suntem preocupați de o problemă generală, aceea a stilulu vestimentar. Dorința de a fi mereu la modă este din ce în ce mai mare pentru noi toți, mai ales trăind aceste vremuri în care este pus foarte mult accent pe felul în care arătăm. Poate părea superficial, dar nu este.  

    Alegem un stil vestimentar sau îmbinăm mai multe?

    Adesea hainele și felul în care ne raportăm la noi, la aspectul nostru fizic, pot să spună mai mult decât credem, reușind să transmitem prin aceste aspecte mai mult decât o facem uneori prin cuvinte sau fapte. De la felul în care alegem culorile, materialele și croiul, până la îmbinarea tuturor pieselor vestimentare într-o ținută, fiecare detaliu poate avea o semnificație aparte. 

     Noi purtăm ținutele și le facem să strălucească, le oferim o altă valoare, însă nu trebuie să uităm vreodată că ele ne reprezintă și dezvăluie anumite laturi ale noastre. Ținând cont de toate acestea, este necesar ca indiferent de situație să acordăm atenție alegerii pieselor vestimentare, pentru a avea întotdeauna ținute complete în care să ne simțim confortabil, să fie pe placul nostru, dar să le aprecieze și ceilalți. 

   Cu toate că în timp gusturile noastre se schimbă și încercăm diverse combinații vestimentare din dorința de a diversifica sau de a introduce lucruri noi în stilul vestimentar pe care îl abordăm, la un momet dat rămânem fără idei și parcă nu ne mai regăsim într-un stil anume. În acest tip de situații tot ce ne trebuie sunt câteva informații care să ne vină în ajutor și puțină creativitate.

   La început, hainele erau importante pentru utilitatea pe care o aveau, aceea de a ne ajuta să ne acoperim corpul și să ne ferim de temperaturile scăzute pentru a putea să supraviețuim și în condiții mai puțin prielnice. Astăzi, pe lângă utilitatea lor care ne este absolut necesară, hainele sunt ca o proiecție a noastră, a valorilor pe care le avem, a personalității și a stilului de viață. Ele sunt asemeni coperții unei cărți, care pe lângă faptul că îmbracă paginile ce conțin esența, reușesc să transmită și informațiile de bază despre conținut.

    Stilul eclectic – nelipsit din garderoba oricărei persoane 

  Așa cum tendințele în modă diferă de la o perioadă la alta, schimbările fiind întotdeauna rapid, la fel și gusturile în materie de vestimentație variază și sunt îndreptate, în funcție de persoană, către un stil sau altul. Există atât de multe stiluri vestimentare și uneori poate fi dificil să ne oprim la unul singur, mai ales că anumite situații impun ca ținutele noastre să aibă un anumit aspect. Astfel, putem opta pentru un stil vestimentar care să îmbine mai multe stiluri, poate chiar contrastante, tocmai pentru a experimenta și a obține outfit-uri speciale. 

  De asemenea, pentru a aduce diversitatea ținutelor, le putem accesoriza cu bijuterii precum brățări femei sau coliere, eșarfe și genți care să fie din aceeași zonă stilistică. 

   Stilul eclectic este un sti special care poate fi abordat cu ușurință și de tine, tocmai pentru că îți oferă posibilitatea de a îmbina cele mai simple piese vestimentare, pe care oricine le are în garderobă, cu piese statement, nonconformiste, avangardiste sau boeme. 

   Așadar acesta este un stil pe care ți-l creezi singur, prin utilizarea propriilor combinații de obiecte vestimentare. El este caracterizat de culori pale precum rozul pudrat, galbenul deschis, griul, baby blue, ori din contră, dintr-o combinație de culori stridente. Pentru a obține un stil eclectic reușit, poți combina botinele decupate și sandalele, cu șosete tricotate, haine din blană care să aibă un aspect uzat, pălării tricotate, pulovere din mohair, costume cu fustă și rochii din materiale groase. 

   Stilul implică utilizarea unor piese simple în combinație cu piesele care au imprimeuri eclectice deosebite, cu ajutorul cărora vei avea ținute pline de personalitate. Indiferent de modelele alese, nu uita să accesorizei cu brățări femei și ținuta va fi completă.

Categorii

Suport clienti Luni - Vineri 10:00 - 14:00

+40737538811 contact@dargen.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!