Ai retur sau schimb de produse GRATUIT* in primele 14 zile

Top 3 modele de blugi care nu trebuie să îți lipsească din garderobă toamna aceasta

Top 3 modele de blugi care nu trebuie să îți lipsească din garderobă toamna aceasta

Blugii ar putea fi pentru multe dintre noi o soluție, fie că vorbim despre o ținută casual, fie de o ținută casual business. Bine asortați, blugii se pot potrivi atât pentru street style, glam  sau chiar pentru office,  așa că nu ezita să îi ai în vedere în această toamnă.

Iată mai jos trei modele de blugi care nu trebuie să îți lipsească din garderobă:

1.  Blugii skinny, franjurați,  scurtați deasupra gleznei

Am putea spune că blugii skinny,  deasupra gleznei sunt o prima opțiune pentru femeile ce doresc să poarte o ținută lejeră, dar în același timp ușor elegantă, punând accent pe siluetă. Blugii skinny au fost ușor retușați pentru această toamnă, și asta pentru că sunt tăiați deasupra gleznei, având marginile franjurate, astfel că oferă un aspect cât se poate de frumos celei ce îi poartă. Ai putea să ii asortezi cu una dintre acele brățări de picior,  simple, confecționate din oțel inoxidabil, și cu mici accesorii agățate din loc în loc. Chiar dacă este toamnă, o astfel de brățară, asortată unei perechi de blugi skinny, deasupra gleznei, reușește să confere acea notă de eleganță, dar mai ales să dea un aer fresh ținutei purtate.

2.  Blugi largi, purtați deasupra gleznei

Atunci când nu ești adepta blugilor skinny se pare că toamna ne-a mai dat o opțiune: blugii largi, dar tot deasupra gleznei. Aceste  variante de blugi sunt noi intrate în piață, sunt ușor de asortat și mai ales de purtat. Alege acea pereche de blugi mai scurtă, care să nu atârne peste încălțări, întrucât va crea din punct de vedere vizual un aspect neplăcut.  Îi poți asorta cu o pereche de teniși  casual, ba chiar și cu o pereche de pantofi înalți, în cazul în care blugii pun în evidență talia în zona de sus, fiind mai strâmți.  Un tricou sau o cămașă lejeră, asortată cu o bijuterie supradimensionată, cu pietre semiprețioase ar putea fi o altă opțiune pentru ca ținuta ta să iasă în evidență.

3. Blugi drepți tăiați deasupra gleznei

Atunci când nu îți plac nici blugii mult prea strâmți, așa cum ar fi modelele skinny, dar nici blugii mult prea largi, ai putea opta pentru acele perechi care să beneficieze de o croială dreaptă, un model clasic și continuu în tendințele modei. Noutatea în această toamnă pentru acest gen de jeanși constă în faptul că ei sunt tăiați deasupra gleznei, astfel încât vor pune mai ușor în evidență latura feminină. De cele mai multe ori se asortează cu o cămașă lejeră sau cu o cămașă ușor elegantă. Sunt potriviți pentru o ținută business sau office,  fiind un model clasic, adaptat noilor cerințe. Ai putea să găsești aceste modele de blugi drepți, tăiați deasupra gleznei, ce imită lejer stilul clasic și în variante colorate. Cu toate acestea, optează pentru blugii în culori neutre întrucât vor fi mult mai ușor de asortat. Fie ca optezi pentru o pereche de pantofi înalți ori pentru o pereche de teniși, vei crea cu siguranță ținuta perfectă fie pentru o ieșire în parc, alături de prieteni, fie pentru o întâlnire office.

Așadar, cele trei variante de blugi prezentate mai sus arată tendințele modei din această toamnă. Nu ezita să le ai în dressing-ul tău,  dar mai ales să ai întotdeauna la îndemână acea bluză, acel tricou sau cămașă cu care să poți completa ținuta, bucurându-te astfel de alegerile tale. Și cum nici o ținută nu este completă fără acel accesoriu care să o scoată în evidență, fără acea bijuterie mică sau mare, fără acea eșarfă sau geantă, îți recomandăm să iei în calcul și acest aspect. Pe dargen.ro găsești acele seturi pentru femei sau bărbați, brățări, cercei și coliere de care ai nevoie pentru ca ținuta ta să fie mereu în pas cu moda.

Categorii

Suport clienti Luni - Vineri 10:00 - 14:00

+40737538811 contact@dargen.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!