Care sunt cele mai noi trenduri în materie de bijuterii? Ce se poartă, dar mai ales cum și cât se poartă în așa fel încât ținuta să ofere acea notă de rafinament și să te scoată și mai mult în valoare?
Pe străzile din Milano, Londra sau Paris, fetele care se află mereu în pas cu moda poarta acele coliere, brățări și inele ce se află întotdeauna în tendințe. Le observăm cu bijuterii supradimensionate, cu pietre semiprețioase, cu bijuterii purtate pe deasupra gulerului gros al puloverului și cu toate acestea sunt admirate, ba chiar imitate de toate femeile din întreaga lume. Am putea spune că din aceste capitale ale lumii „bat clopotele” spre cele mai noi trenduri în materie de modă și bijuterii. Modul în care femeile de aici își asortează ținutele captivează un public imens situat în toate părțile lumii.
Bijuterii purtate deasupra hainelor
Ce ai spune să porți o brățară supradimensionată pe deasupra mânecii unui sacou? Ai putea contrazice o astfel de ipoteză, considerând-o imposibilă, însă în realitate trendurile în modă din acest an arată cu totul și cu totul altceva. Se poartă bijuterii „ vizibile” pe deasupra mânecilor groase ale sacoului sau puloverului. De aceea, atunci când vrei să îți creezi un outfit mereu în pas cu moda ține cont de aceste trenduri în materie de bijuterii observate peste hotare și mai mult ca sigur ținuta ta va ieși în evidență.
Brățări croșetate și cât mai multe
Iată un alt trend în materie de bijuterii. Cu cât vei purta mai multe brățări croșetate, cu atât ținuta ta va arăta mai bine și va ieși mai mult în evidență. Ai putea adăuga brățări 7 chakra, dar și brățări cu o anumită semnificație pentru tine, primite cadou sau pur și simplu purtate de drag. Asortează astfel de brățări croșetate, fie din material textile, fie din piele, mai ales unui outfit casual și cu siguranță nu vei da greș.
Brățări stil manșetă
Atunci când vine toamna porți sacouri sau pulovere cu manșetă. Îți poți închipui cum o brățară ar putea deveni a doua manșetă, potrivită pentru a aduce vestimentației acel punct unic de valoare care să te pună și mai mult în evidență? Dacă vei purta o brățară pe post de manșetă trebuie să ții cont că aceasta trebuie să fie supradimensionată, să iasă destul de mult în evidență. Cu toate acestea, nu asorta alte bijuterii ținutei tale, fiind suficientă.
Coliere din material metalic
Atunci când vorbim despre coliere trebuie să știi că se poartă cele metalice, fie că este vorba despre oțel inoxidabil, fie că este vorba despre materiale, precum aur sau platină. Ieși întotdeauna în evidență cu ceea ce se poartă, ține cont să adaugi în zona decolteului acest model de colier metalic care să pună accent pe tendințe și trenduri în materie de bijuterii.
Zalele prezente în trendurile recomandate de designeri
Zalele sunt prezente în bijuteriile observate ca fiind la modă în marile capitale ale lumii. Fie că vorbim despre cercei cu zale, fie că vorbim despre brățări sau coliere, acestea devin vizibile aproape peste tot. Cu alte cuvinte, am putea spune că se poartă ușor supradimensionat și de aceea nu evitați să fiți în tendințe în acest an.
Ceea ce este bine să ai în vedere este să porți întotdeauna ceea ce crezi că te reprezintă, ceea ce înseamnă stil pentru tine, să nu ieși din acea notă de rafinament pentru a te afla în tendințe care nu te caracterizează. De aceea, construiește o garderobă care te reprezintă sută la sută, pornind de la vestimentație și pune acele accesorii, ușor de purtat și mai ales de asortat. Nimic nu este greu atâta timp cât te cunoști pe tine!