🔄 Ai retur sau schimb de produse GRATUIT* in primele 14 zile ↩️

📢 Profită acum de 70% reducere la costume de baie și pana la 70% la rochii de vara 🚨

5 ținute în care poți introduce imprimeurile colorate

5 ținute în care poți introduce imprimeurile colorate

       Culorile sunt cele care oferă expresivitate în fiecare ținută ajutând fiecare persoană în parte să își exprime personalitatea prin intermediul hainelor. Ținutele black and white au o importanță aparte, însă culorile sunt esențiale în foarte multe cazuri. Cele mai multe dintre ele sunt complementare, ceea ce înseamnă că o ținută poate conține 2-3 culori, în timp ce altele se resping reciproc. Ca să purtăm aceste culori nu trebuie să facem altceva decât să le alegem pe cele care ne pun mereu în evidență. 

       Spre deosebire de culori, imprimeurile colorate au alte caracteristici. Nu se potrivesc în orice ținută și sunt imposibil de inclus în alte combinații de culori. Un imprimeu are propria sa frumusețe, caracteristică ce nu trebuie să fie estompată de caracteristicile altei piese vestimentare. Tocmai de aceea, imprimeurile colorate se poartă, în cele mai multe situații, singure sau în combinație cu nuanțe neutre. În felul acesta arată plăcut și nu pot apărea situații inestetice. 

Iată cum poți introduce imprimeurile colorate în ținutele tale

       Imprimeurile sunt elegante, speciale și unice, iar tocmai de aceea reușesc să înfrumusețeze orice ținută. Pot fi incluse în ținutele pentru evenimente sau în ținutele de zi cu zi. Există o gamă foarte variată de imprimeuri și astfel putem alege mereu exact modelele care ne caracterizează, fiind deja cunoscut faptul că gusturile în materie de modă sunt foarte diferite. Haideți să vedem împreună 5 exemple de ținute în care pot fi introduse imprimeurile colorate.

1.Ținuta pentru birou

       Este una dintre ținutele decente pe care trebuie să o avem cu toții în garderobă și poate fi construită foarte ușor cu ajutorul imprimeurilor colorate. Putem începe cu o fustă stil creion până la genunchi, cu imprimeu floral și putem continua cu o cămașă albă semitransparentă. Dacă fusta are o culoare predominantă, putem alege cămașa în aceeași nuanță. De asemenea, pantofii pot fi aceeași nuanță cu fusta sau geanta. Este foarte important să punem accent pe culorile deja existente în imprimeul floral și să evităm introducerea altor nuanțe. Putem accesoriza totul cu un colier damă argintiu. 

2.Ținuta pentru cununie

       Dacă urmează să participi la o cununie și încă nu ai hotărât ce vei îmbrăca, trebuie să afli că rochiile midi cu imprimeu floral sunt foarte apreciate. Sunt elegante și vaporoase, ideale pentru petrecerile de zi în aer liber. Pot fi purtate cu sandale sau pantofi cu toc și pot fi alese nuanțele preferate. Un imprimeu floral poate conține alb și albastru, roz și roșu, galben și alb, sau multe alte alăturări de culori plăcute. Nu uita să alegi combinația care îți place cel mai mult.

3.Ținuta pentru oraș

       Ieșirile cu prietenii sunt importante în viața noastră și de aceea trebuie să alegem cele mai plăcute ținute. Ținutele pentru oraș sunt cele casual sau smart casual și pot conține și ele imprimeuri. Imprimeul stil leopard este adecvat pentru o astfel de ieșire și poate fi combinat cu orice alt articol negru sau maro. Astfel, o cămașă vaporoasă cu imprimeu leopard poate fi purtată cu o pereche de jeanși negri și o pereche de pantofi sport negri. Un rucsac și un colier damă oferă un plus de valoare outfit-ului final. Îndrăzneț și atrăgător, acestea sunt caracteristicile imprimeului leopard. 

4.Ținuta pentru plajă

       Dintre toate ținutele, aceasta este cea mai permisivă fiind caracterizată de culorile deschise și stridente. Fiind o ținută pentru plajă, aceasta poate conține orice imprimeu și orice culori îți dorești, atâta timp cât te caracterizează. Atât pentru costumul de baie, cât și pentru piesele pe care le poziționezi peste, poți opta pentru un imprimeu cu scoici, steluțe de mare sau alte elemente care te duc cu gândul la plajă. Sunt specifice împrejurimilor și oferă o imagine plăcută. 

5.Ținuta pentru club

       Este foarte permisivă și oferă multiple variante de combinații. Pentru club pot fi folosite imprimeurile cu figuri abstracte astfel încât să construiască o ținută originală. O bluză cu un astfel de imprimeu și o pereche de jeanși tăiați construiesc ținuta ideală pentru serile lungi în club.

       Imprimeurile colorate au o frumusețe aparte și pot fi parte din cele mai râvnite ținute din garderoba noastră. Pot fi purtate în orice fel de ținută, doar să fie incluse în combinația potrivită. 

Categorii

Suport clienti Luni - Vineri 10:00 - 14:00

+40737538811 contact@dargen.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!